Buzoianu, Cătălina
13 aprilie 1938, Brăila
3 august 2019, București
Regizoare
Născută și crescută la Brăila, pentru o vreme în spațiul magic al unei case vechi, pline de ascunzișuri ce provocau imaginația, Cătălina Buzoianu a păstrat în spectacolele ei de mai târziu ceva din atmosfera orașului-port în care se amestecau o multitudine de culturi, influență care a făcut-o să-și dezvolte propria-i mitologie. La Brăila au avut loc primele ei întâlniri cu literatura, cu personaje de care s-a îndrăgostit, precum Chira Chiralina și la care s-a întors mai târziu prin teatru. Fără să fie o perioadă ideală – tatăl, Roman Buzoianu, a petrecut 18 ani în închisorile comuniste, timp în care familia s-a simțit permanent amenințată – copilăria la Brăila i-a hrănit imaginația precoce și a întărit, probabil, în conștiința copilului valențele terapeutice ale evadării prin intermediul acestei imaginații.
A avut primul angajament în teatru ca actriță, în 1957, la Teatrul de Stat din Baia-Mare, în rolul iedului cel mic din Capra cu trei iezi după Ion Creangă. Primele întâlniri cu scena au avut loc prin intermediul teatrului de păpuși: ”La începutul timpului meu, când m-am trezit și am început să înțeleg (sau poate că dormeam încă și totul mi-a fost revelat într-un vis adevărat), când am început să trăiesc teatrul eram păpușar”[1], își amintea cea care avea să devină apoi una dintre cele mai creative voci regizorale din teatrul românesc. Au urmat roluri în spectacolele trupei din Baia Mare unde a jucat până în 1962, an în care s-a mutat la Timișoara unde sub numele Ecaterina Iordănescu apare ca interpretă în mai multe spectacole, până în 1965 când este admisă la clasa de regie a profesorului Ion Olteanu, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București[2]. Ia contact aici cu personalitățile regiei românești, care animau pe vremea aceea școala de teatru și participă la ateliere conduse de David Esrig (Commedia dell’arte), Radu Penciulescu (regia contemporană), George Rafael (Caragiale) și alții. Absolvă strălucit în 1969 cu spectacolul Bacantele, apoi în același an montează primul spectacol într-un teatru profesionist, Pescărușul de Cehov, la Naționalul ieșean. Încă de la început, caută în textele montate similitudini cu viața contemporană, încercând simultan o proiecție imaginară a eroilor și căutând sensurile mai înalte ale vieții, refuzând sistematic coborârea în mundan, în realul imediat.
”Înțeleg teatrul lui Cehov având ca motto cuvintele lui Treplev – Nu trebuie să înfățișăm viața așa cum ar trebui să fie, ci cum ne-o închipuim în visele noastre”[3].
Cu diferite variațiuni, acesta va rămâne crezul artistic al regizoarei, pe parcursul unei cariere strălucite, cu atât mai impresionantă cu cât s-a desfășurat într-un context socio-politic complicat, într-o societate destul de izolată, pe care ea, spre deosebire de mulți dintre profesorii și colegii ei, a refuzat să o părăsească.
Cu o sensibilitate visătoare și o fragilitate ce ascundea în fapt forță psihologică, hotărâre și abilitatea de a conduce mari echipe și de a ghida cu ”mână de fier în mănușă de catifea” orgoliile actoricești cele mai dificile, Cătălina Buzoianu a dat măsura talentului ei mai întâi într-o serie de producții realizate la Iași și la Piatra-Neamț, unde a luat contact pentru prima dată și cu scena poloneză, prin trupele invitate pe aceste scene. Această primă deschidere a condus la lansarea regizoarei în afara granițelor, în Polonia, fiind primul episod al unei cariere care, în ciuda restricțiilor de circulație impuse cetățenilor români de către regimul comunist, a avut câteva episoade internaționale importante.
După ceea ce a fost considerată o afirmare rapidă, la capătul primei decade de exercitare a unei meserii majoritar masculine în acele timpuri, Cătălina Buzoianu primește în 1979 Premiul revistei Tribuna, ocazie cu care temutul critic Valentin Silvestru, care îi privise primele spectacole cu circumspecție, îi face un portret în care îi recunoaște statutul de personalitate a teatrului românesc. Admirativ, criticul recunoaște că e greu să descrii un stil al acestei regizoare:
”Cum nici un spectacol al acestei neliniștite și exigente artiste nu seamănă cu altul e dificil a i se identifica obsesiile estetice, factorii comuni.(…) Premiul revistei Tribuna (…) consacră o artistă adevărată, care nu introduce niciodată în lumea scenei bagatele literare, care gândește pe cont propriu fiecare reprezentație, dorind să comunice spectactorului român de azi un gând însemnat, care lansează autori, piese, actori, investind încredere în talentele tinere și care dă strălucire contemporană unei arte vechi de când lumea, prin idei scenice profunde și expresii originale cuceritoare.”[4]
Portretul are meritul de a atinge nucleul ce definise și până atunci și va defini în continuare și mai precis vectorii unui parcurs extrem de bogat și de divers în teatru. Descoperirea și lansarea de noi texte românești și internaționale (Nu sunt turnul Eiffel, Cerul înstelat deasupra noastră sau Interviu de Ecaterina Oproiu[5], Efectul razelor gamma asupra anemonelor de P. Zindell), extraordinarele dramatizări ale unor mari romane traduse din alte limbi (Maestrul și Margareta după Bulgakov, Dama cu camelii după Alexandre Dumas) sau scrise de autori români (Niște țărani de Dinu Săraru, Dimineața pierdută de Gabriela Adameșteanu[6]), șlefuirea unor tinere talente până la transformarea lor în vedetele generației (Valeria Seciu, Ștefan Iordache, Gheorghe Visu, Carmen Galin, Rodica Negrea și mulți alții) au fost liniile de forță ale acestei cariere, căreia i s-a adăugat și latura pedagogică, cu rezultate excepționale. Nu e deloc întâmplător faptul că mulți dintre regizorii activi în teatrul românesc de după 1990 – printre care Mihai Măniuțiu, Alexandru Dabija, Mona Chirilă, Dragoș Galgoțiu, Vlad Massaci, Andreea Vulpe, Cristi Juncu, Felix Alexa, Anca Colțeanu, și alții – i-au fost studenți Cătălinei Buzoianu.
Imediat după începerea carierei de pedagog, regizoarea semnează în școală, în 1978, un spectacol ce va rămâne în istoria institutului ca un remarcabil succes de generație, recunoscut și în afara granițelor, Romeo și Julieta, cu tinerii actori, Mariana Buruiană și Adrian Pintea în rolurile principale. Alături de ei, debutau colegii de generație, cu toții viitoare vedete ale scenei Adriana Trandafir, Florin Călinescu, Mirela Gorea, Micaela Caracaș, Șerban Ionescu, Marcel Iureș, Dan Nuțu, Dinu Manolache, Răzvan Vasilescu, ș.a. Spectacolul, o probă de teatru fizic, construit în constantă mișcare și beneficiind de costumele Liei Manțoc și muzica lui Mircea Florian, a fost multipremiat la Festivalul Internațional de Teatru studenţesc de la Durham, Marea Britanie, din 1979, având cronici excelente acolo.
”Spectacolul Romeo și Julieta, în direcția de scenă a Cătălinei Buzoianu, a avut tot publicul la picioare, într-o adevărată orgie de entuziasm și aclamații. Una dintre cele mai extraordinare producții teatrale ce se pot imagina”[7],
declara Clive Woolfe, directorul Festivalului. Invitați imediat după aceea să facă un turneu în alte orașe din Marea Britanie, tinerii artiști nu au primit permisiunea de a mai pleca din țară, dar spectacolul a intrat în conștiința spectatorilor care l-au văzut ca expresia ”atitudinii unor tineri de astăzi în fața condiției libertății lor” [8], așa cum scria regizoarea mai târziu.
După numai un an de când îi făcuse portretul citat mai sus, criticul Valentin Silvestru întâmpina cu o cronică extinsă în România literară spectacolul Maestrul și Margareta, considerat și astăzi o culme a creației regizoarei de dinainte de 1989.
”Se înfăptuiește un spectacol parabolic de amplă viziune alternând, caleidoscopic, drama universală a cunoașterii prin suferință, satira grotescă a unor moravuri dintr-o perioadă istorică dată, pamfletul împotriva înțelegerii troglodite sau a neînțelegerii total a creației, tragedia eroică a artistului, care arătându-i lumii o imagine nouă, de adevăr violent, e expulzat din ea ca irațional tulburător al ordinii ei.”[9]
Spectacolul îi aducea alături în rolurile titulare pe Valeria Seciu și Ștefan Iordache (alături de Octavian Cotescu, Mitică Popescu, Dan Condurache, Ioana Pavelescu, Gheorghe Visu, Mihai Dinvale și mulți alții) într-o demonstrație de forță, construită pe baza unui excelent scenariu – dramatizarea romanului lui Bulgakov, plus scene imaginate de regizoare – așa cum se întâmpla în mai multe spectacole ale Cătălinei Buzoianu. Era realizat cu inspirata contribuție a Mihaelei Tonitza Iordache, coautoare a dramatizării, a lui Mircea Florian, compozitorul coloanei sonore a spectacolului, a scenografilor Lia Manțoc (costume) și Andrei Both (decoruri), a lui Miriam Răducanu, responsabilă cu mișcarea scenică în spectacol. La succes contribuiau esențial actorii Teatrului Mic, criticii remarcând că ”o trupă admirabilă, ferm omogenizată, plasticizează cutezătoarea concepție a Cătălinei Buzoianu care oferă mereu și enigme și chei ale lor”[10]. Realizat în 1980, spectacolul marca un apogeu al perioadei fertile petrecute de regizoare la Teatrul Mic, care, sub conducerea scriitorului Dinu Săraru, un apropiat al conducerii regimului comunist, devenise un spațiu unde artiștii aveau condițiile necesare pentru crearea unor spectacole memorabile, pe care directorul le apăra, pe cât posibil, de comisiile de cenzură. Este timpul în care la Teatrul Mic se stătea la coadă pentru bilete la spectacole, multe dintre acestea fiind ale Cătălinei Buzoianu.
Și este timpul în care se manifestă între artiști o solidaritate a cărei absență regizoarea o va deplânge mai târziu, după 1990: ” E foarte adevărat că era multă solidaritate, uneori agresivă chiar, în orice caz foarte sinceră. Și eu cred că asta lipsește acum, adică nu mai e un motiv pentru care să existe solidaritate. De-asta am spus cu alte ocazii că situația de atunci ne-a și ajutat. Vroiam să schimbăm ceva și să punem ceva în loc.”[11]
După 1990, regizoarea a intrat într-o nouă perioadă bogată de creație care a culminat la mijlocul anilor 90 prin crearea unor mari spectacole în special la Teatrul Bulandra, printre care Patul lui Procust după Camil Petrescu[12], Șase personaje în căutarea unui autor de Pirandello[13], Copilul îngropat de Sam Shepard[14], Petru, piesa care l-a consacrat ca dramaturge Vlad Zografi[15], Turandot după Carlo Gozzi[16], dar și la Brăila, orașul copilăriei ei, unde a avut cel mai mare succes cu Chira Chiralina, creat pe baza unui scenariu din romanele Chira Chiralina și Poveștile lui Adrian Zografi de Panait Istrati și rodus de Teatrul ”Maria Filotti”.
În decorul magic imaginat de Irina Solomon și Dragoș Buhagiar, și grație muzicii asamblate de Nicu Alifantis, fie cântată de personaje, fie auzită la patefonul nelipsit din scenă, în aerul înmiresmat de mirosul mirodeniilor, prindea viață un fragment de frescă dintr-un timp cosmopolit al Brăilei, portul prosper mustind de poveștile unor oameni provenind din diferite culturi. Aceste povești se țeseau în jurul Chirei și al mamei ei, curtezane ce ofereau mult așteptata relaxare și visare tuturor călătorilor pe care drumurile îi aduceau la Brăila, erau povestite de tânărul Adrian Zografi (personaj alias al scriitorului) care descoperea prin ele lumea, iar parfumul exotic al acestor destine era întrețesut cu o pricepere filigranată pentru detaliu, într-un amalgam fermecat ce asalta toate simțurile și devenea de neuitat pentru spectator.
Un spectacol similar din punctul de vedere al elaborării detaliilor semnificative, ce devin țesătură magică, rețea de suport a poveștii, era și Levantul, creat pe baza unei dramatizări după cartea-poem a lui Mircea Cărtărescu. Conform decupajului regizoarei, rămâneau în spectacol replici versificate de o mare percutanță în timpurile în care se juca spectacolul, la care autoarea declarase că lucra încă din 1990[17]. Din nou, regizoarea se asigurase de colaborarea unor artiști pe măsura ei, Iosif Herțea scrisese muzica și ”preparase” instrumente pentru ca unii dintre actori să producă ei înșiși această muzică, iar Mălina Andrei, constantă prezență în echipele conduse de Cătălina Buzoianu după 1990, era autoarea coregrafiei. Continuă cu acest spectacol și colaborarea regizoarei cu talentata scenografă Velica Panduru, fiica ei, începută în 1995 cu Penthesileea (Teatrul dramatic din Constanța). Pentru Levantul, Velica Panduru, care va avea mai apoi o impresionantă carieră lucrând cu o serie de regizori în țară și în străinătate, și care va colabora cu regizoarea la nu mai puțin de 17 spectacole, semnează pentru prima dată și costumele și decorul. În spectacol se remarca, la unul dintre primele ei roluri mari pe scena profesionistă, și actrița Antoaneta Zaharia, mai târziu ea însăși autoare de dramatizări pentru scenă. Scriam imediat după premieră:
”Spectacolul păstrează într-un ritm susținut dozajul de ironie și dragoste cu care poetul și profesorul de literatură română Mircea Cărtărescu îi ”privește” pe confrații săi din alte timpuri. Cu adevărat impresionant este faptul că, pornind de la acest ”portret-robot al literaturii române”, cum îl vede chiar autorul său, poemul devine o uriașă și înfricoșătoare oglindă a unei nații”[18].
Tot la Bulandra, aflată atunci sub direcția regizorului Ștefan Iordănescu, se naște, cu sprijinul și participarea actorului Virgil Ogășanu și cel mai complex proiect teatral al Cătălinei Buzoianu, Odiseea 2001[19], în parteneriat cu Teatrul Tourski din Marsilia și a Institutului Internațional de Teatru Mediteranean din Madrid, proiect constând într-un turneu pe Marea Mediterană, cu opriri în porturile unde aveau loc reprezentații pe străzi, în amfiteatre sau pe scena creată chiar pe vas, în locul pentru aterizarea elicoptereleor, pe baza scenariului după Odiseea scris și regizat de ea. Spectacolul s-a jucat în șapte limbi, cu actori invitați din fiecare țară, deplasarea dintr-un port în altul având loc cu un vas special pregătit pentru a purta artiștii români[20], în frunte cu Cătălina Buzoianu, cea mai curajoasă dintre toți, combătându-i ferm pe cei care se dovedeau sceptici față de reușita unui asemenea proiect. Într-un interviu de dinaintea plecării îmi declara:
”În general astăzi se trăiește fără nici un scop, așa mi se pare, se duce o existență…nu banală, dar în alt fel spectaculoasă, într-un fel destul de mizerabil, aș spune. Trebuie să faci față unor ”lupte mici”, unor situații nedrepte, dar la modul foarte meschin. Așa cel puțin te lupți cu natura, se știe că Mediterana e o mare destul de agitată, vom avea aceleași forțe de înfruntat ca și Ulise… Ce vrea spectacolul acesta este să provoace o întoarcere la condiția noastră primordială, de om cosmic, despre care a vorbit tragedia antică. E o experiență pe care eu am încercat în ultimii ani să o cultiv în repetate rânduri, ieșind din limitele prestabilite ale teatrului.”[21]
Se confirmau în Odiseea 2001, mai multe principii de creație declarate de regizoare de-a lungul timpului, cu privire la textul de spectacol, la lucrul cu actorii și la spațiul de joc:
”Majoritatea spectacolelor mele sunt bazate nu pe piese de teatru, ci pe scenarii concepute de mine, chiar când aveau la bază un text dramaturgic”[22];
”Lucrul cu actorul e pentru mine cel mai important în teatru”[23];
”Îmi face plăcere să sparg pereții teatrelor, să merg unde nu te aștepți”[24].
În ce privește cel din urmă principiu, Cătălina Buzoianu, influențată de aplecarea ei spre antropologia teatrală, a fost o pionieră a spectacolului site-specific, nu numai în România, ci și în alte țări europene: ea a creat un spectacol Don Quijote chiar în La Mancha, Spania, apoi Visul de Strindberg într-un castel de la Sitges, unde ”spectacolul începea chiar la ora apusului de soare despre care Strindberg vorbea, descriind castelul cuprins parcă de flăcări”[25]. Pentru Odiseea 2001 vasul purtând artiști a trecut și prin zone aflate în acel moment în conflict, turneul fiind început în Franța, in Corsica, la Marsilia, continuând în Spania (Sagunto, Valencia și Palma de Mallorca), Maroc (Nador), Algeria (Mostaganem, Alger și Annaba), Italia (Cagliari și Pescara), Croația (Split), Muntenegru (Kotor) și încheindu-se în România, la Constanța, apoi la Brăila, orașul natal al regizoarei, unde spectacolul a fost jucat într-un amfiteatru, respectiv pe faleză.
Din cele câteva spectacole create înainte de 1989 și a căror înregistrare s-a păstrat până azi, cum sunt Dimineața pierdută și Efectul razelor gamma asupra anemonelor, se detașează spiritul atemporal imprimat de regizoare, citirea acestor texte fiind la fel de validă azi, ca și la data creării lor. Din perspectiva spectatorului contemporan, aceste creații nu spun în primul rând ceva despre vremurile în care au fost create, despre granițele ce încercuiau atunci gândirea liberă, ci demonstrează libertatea interioară a celor care le-au creat, în primul rând a regizoarei, care a știut să deseneze cadrul pentru ca această libertate să se poată exprima. Ele sunt mostre de teatru aflat deasupra vremurilor și, citind cronicile, cred că asta se poate spune despre mai toate spectacolele Cătălinei Buzoianu din anii 70-80, ceea ce face creația ei cu adevărat extraordinară.
Un aspect mai puțin investigat al carierei regizorale a Cătălinei Buzoianu, este latura feminină, care imprima creațiilor sale o complexitate de nuanțe redând tabloul bogat al unei umanități privite cu empatie (complexitate identificate de unii critici drept ”caracter baroc”, sintagmă care o supăra pe regizoare). Într-un interviu acordat în 1988, regizoarea făcea o declarație care demonstrează că era perfect conștientă de diferențele de concepție feminin/masculin care se împleteau în munca ei regizorală:
”Mă străduiesc întotdeauna să atrag în jurul ideii, al simbolului, al metaforei în care cred că trebuie închis fiecare spectacol fapte și semnificații de viață profunde, insesizabile la suprafață. Asta ține, probabil, de spiritul feminin. Mai departe este efortul a a arhitecturiza – un demers tipic masculin, ar spune cei care țin seama de sex în artă!- de a da sens și formă acestei explozii vitale într-un sistem de analogii culturale.”[26]
Merită, fără îndoială, o analiză mai amplă această dimensiune de gen, cu totul specială, a operei Cătălinei Buzoianu, mai ales că ea este un caz unic, fiind singura reprezentantă de sex feminin din regia românească cu o carieră cu adevărat remarcabilă, atât înainte de 1989, cât și după aceea, atât în țară cât și în afara acesteia.
Cristina Modreanu
Identificator obiect digital: https://www.doi.org/10.47383/DMTR.01.05
Note
[1] Cătălina Buzoianu – Magie, abur, vis, antologie teatrală editată de Florica Ichim și Irina Zlotea, editată de Fundația culturală ”Camil Petrescu”, 2018, pg 9
[2] Accesul la studiile de regie i-a fost acordat numai după schimbarea numelui, altfel neputând deveni studentă din cauza dosarului (tatăl fost deținut politic)A.
[3] Idem, pg 21
[4]Valentin Silvestru în Tribuna, nr. 7/1979, citat în Cătălina Buzoianu – Magie, abur, vis, antologie teatrală editată de Florica Ichim și Irina Zlotea, editată de Fundația culturală ”Camil Petrescu”, 2018
[5] Foto si fragmente din cronici aici:
https://www.facebook.com/bulandra/posts/10157630624721243?__tn__=K-R
[6] Foto si fragmente de cronici aici: https://www.facebook.com/bulandra/posts/10157630574056243?__tn__=K-R
[7] Declarație citată în Magie, abur, vis, antologie teatrală editată de Florica Ichim și Irina Zlotea, editată de Fundația culturală ”Camil Petrescu”, 2018, pg 133
[8] Cătălina Buzoianu – Novele teatrale, citate în Magie, abur, vis, antologie teatrală editată de Florica Ichim și Irina Zlotea, editată de Fundația culturală ”Camil Petrescu”, 2018, pg 134
[9] Valentin Silvestru, Maestrul și Margareta, cronică în România literară, 11 decembrie, 1980
[10] idem
[11] Interviu cu Cătălina Buzoianu de Cristina Modreanu, https://revistascena.ro/interviu/fiecare-generatie-isi-gaseste-motivatia-ei-si-locul-pe-care-trebuie-sa-l-innobileze-si-sa-l-acopere-cu-adevar/
[12] Foto si opinii despre spectacol aici: https://www.facebook.com/bulandra/posts/10157508153941243?__tn__=K-R
[13] ”Pirandello a fost un mare reper al vieții mele, am montat multe spectacole cu piese de el”, mărturisea regizoarea în interviul pe care i l-a luat Laurențiu Damian pentru filmul dedicat ei (vezi link în bio). Conform altor declarații ale ei din presă, Cătălina Buzoianu intenționa să publice o carte dedicată acestui autor.
[14] Foto si fragmente de cronici aici: https://www.facebook.com/bulandra/posts/10157592594946243?__tn__=K-R
[15] Foto si fragmente de cronici aici : https://www.facebook.com/bulandra/posts/10157519814966243?__tn__=K-R
[16][16] Foto si fragment de cronica aici : https://www.facebook.com/bulandra/posts/10157526660126243?__tn__=K-R
[17] Premiera a avut loc în 1999, Levantul fiind produs de Theatrum Mundi.
[18] Cristina Modreanu – Șah la regizor, Editura Fundației Culturale Române, București, 2003
[19] Fotografii si fragmente de cronici aici: https://www.facebook.com/bulandra/posts/10157522897896243?__tn__=K-R
[20] Vasul Constanța era o navă-școală, folosită pentru pregătirea elevilor marinari, care în acest caz au însoțit actorii timp de 10 săptămâni și au făcut parte și din spectacol, în scena despre Sindbad, marinarul (conform explicațiilor regizoarei din interviul inclus în volumul Șah la regizor, pg 60)
[21] Cristina Modreanu – Șah la regizor, Editura Fundației Culturale Române, București, 2003, pg 58
[22] Declarație în interviul pe care i l-a luat Laurențiu Damian pentru filmul dedicat ei (vezi link în bio)
[23] Declarație în același interviu de Laurențiu Damian
[24] Declarație în același interviu de Laurențiu Damian
[25] Cătălina Buzoianu, interviu în volumul Șah la regizor de Cristina Modreanu, Editura Fundației Culturale Române, București, 2003, pg 59
[26] Cătălina Buzoianu : ”Teatrul înseamnă pentru mine singura formă de a cunoaște și a înțelege viața”, interviu de Tania Radu citat în volumul Magie, abur vis, antologie teatrală editată de Florica Ichim și Irina Zlotea, editată de Fundația culturală ”Camil Petrescu”, 2018, pg 299
Bibliografie
- Cătălina Buzoianu – Novele teatrale, reluată în volumul Mnemosina, bunica lui Orfeu, editura Fundația culturală ”Camil Petrescu”, 2005
- Magie, abur, vis, antologie teatrală editată de Florica Ichim și Irina Zlotea, editată de Fundația culturală ”Camil Petrescu”, 2018
- Cristina Modreanu – Șah la regizor, Editura Fundației Culturale române, 2003
- Teatrul ”Maria Filotti” 1949-2009. Perspectivă monografică de Ioan Munteanu, volum editat de Teatrul ”Maria Filotti”, 2009
- Dinu Kivu – Rezistența prin teatru, editura Tracus Arte, București, 2009
Spectacole realizate în București, în țară și în străinătate:
– Pescăruşul de Cehov, Teatrul Naţional din Iaşi, 1970
– Bolnavul închipuit de Molière, Teatrul Naţional din Iaşi, 1970
– Peer Gynt de Ibsen, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, 1972
– Carnaval la Iaşi de Vasile Alecsandri, 1972
– Adela de Garabet Ibrăileanu, 1972
– Celestina de Fernando de Rojas, Teatrul Naţional din Iaşi, 1972
– Nu sunt turnul Eiffel de Ecaterina Oproiu, Teatrul Julius Osterwa, Lublin – Polonia, 1972
– Istoria hieroglifică după Dimitrie Cantemir, Teatrul Naţional Iaşi, 1973
– Poveste de iarnă de William Shakespeare, Teatrul Naţional Iaşi, 1973
– Butoiul cu miere, de Lev Tolstoi, Teatrul pentru copii și tineret ”Luceafărul”, Iași, 1973
– Patria Teatrul pentru copii și tineret ”Luceafărul”, Iași, 1973
– Tinereţe fără bătrâneţe de Eduard Covali, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, 1975
– Hedda Gabler de Ibsen, Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1975
– Interviu de Ecaterina Oproiu, Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1975
– Efectul razelor gama asupra anemonelor de Paul Zindell, Teatrul Mic, Bucureşti, 1978
– Tyl Ulenspiegel de Coster, Teatrul Ţăndărică, Bucureşti, 1978
– Romeo şi Julieta de William Shakespeare, Studioul Casandra, 1979
– Să-i îmbrăcăm pe cei goi de Luigi Pirandello, Teatrul Mic, Bucureşti, 1979
– Maestrul şi Margareta după Mihail Bulgakov, Teatrul Mic, Bucureşti, 1980
– Oedip de George Enescu, Lucerna, Elveţia, 1981
– Niște țărani, de Dinu Săraru, Teatrul Mic, Bucureşti, 1981
– Ca frunza dudului din rai, de D.R.Popescu, Teatrul Mic, București, 1982
– Strigoii din Kitahama de Abe Kobo, Teatrul de Comedie, 1982
– Ivona, principesa Burgundiei de Witolt Gombrowicz, Teatrul Mic, Bucureşti, 1983
– Satana la Moscova de Mihail Bulgakov, Teatrul Municipal Beer-Sheva, Israel, 1984
– Dama cu camelii, după Alexandre Dumas, Teatrul Mic, Bucureşti, 1985
– Cerul înstelat deasupra noastră, de Ecaterina Oproiu, Teatrul Mic, Bucureşti, 1985
– Visul unei nopţi de vară de William Shakespeare, Teatrul Beer-Sheva, Israel, 1985
– O dimineaţă pierdută de Gabriela Adameşteanu, adaptare proprie, Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1986
– Lumea pe lună, de Haydn-Goldoni, Ateneul Român, București, 1986
– Uriaşii munţilor de Pirandello, Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1988
– Nunta lui Figaro de Beaumarchais, Teatrul Municipal Haifa, Israel, 1988
– Merlin de Tancred Dorst, Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1991
– Oedip de George Enescu, Opera Naţională Română, Bucureşti, 1991
– Trovarsi de Luigi Pirandello, Teatrul Mic, București, 1992
– Teatru descompus de Matei Vişniec, Theatrum Mundi, Bucureşti, 1993
– Pescăruşul de A.P. Cehov, Teatrul Mic, Bucureşti, 1994
– Dibuk de Anski, Teatrul Evreiesc de Stat, Bucureşti, 1994
– Fuga de Mihail Bulgakov, Teatrul de Comedie, Bucureşti, 1995
– Pelicanul de August Strindberg, Teatrul Levant, Bucureşti, 1995
– Patul lui Procust, după Camil Petrescu, Teatrul Bulandra, Bucureşti,1995
– Şase personaje în căutarea unui autor de Luigi Pirandello, Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1995
– Copilul îngropat de Sam Shepard, Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1996
– Chira Chiralina, după Panait Istrati, Teatrul „Maria Filotti”, Brăila, 1996
– Penthesyleea, după Kleist şi M. Cremene, Teatrul Dramatic Constanţa, 1996
– Scandal la Palermo de C. Goldoni, Teatrul Bulandra, Bucuresti, România, 1996
– Frumoasa Komachi de Y Mishima, Teatrul Levant, Bucuresti, Romania, 1996
– Caragiale şi noi, Opera Naţională Română, 1997
– Golem de Leivik, Teatrul Evreiesc de Stat, Bucureşti, 1997
– Don Quijote după Cervantes, Institutul Internaţional de Teatru Mediteranean şi trei companii din Castilla – La Mancha 1997
– Petru de Vlad Zografi, Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1998
– Mediterana, după Panait Istrati, Teatrul „Maria Filotti”, Brăila, 1999
– Levantul, dramatizare după Mircea Cărtărescu, Theatrum Mundi, 1999
– Mutter Courage de Bertolt Brecht, Teatrul Bulandra, Bucureşti, 1999
– Sonata fantomelor de August Strindberg, Teatrul Mic, Bucureşti, 1999
– Turandot de Carlo Gozzi, Teatrul Bulandra, Bucureşti, 2000
– Odiseea 2001, scenariu propriu, Teatrul Bulandra, Bucureşti, coproducţie cu Teatrul Tourski, Marsilia, 2001
– Spirit de Margaret Edson, Teatrul Mic, Bucureşti, 2001
– Lolita de Vladimir Nabokov, Teatrul Mic, 2003
– Marlene de Pam Gems, Teatrul de Comedie, 2004
– Tatăl de August Strindberg, Teatrul Bulandra, 2004
– Cum gândește Amy de David Hare, Teatrul Mic, 2005
– Primul om după romanul omonim al lui Albert Camus, Teatrul Național, 2005
– Richard al III-lea se interzice de Matei Vișniec, 2006
– Visul după Mircea Cărtărescu, Teatrul Național Timișoara, 2007
– Ioana și focul de Matei Vișniec, Teatrul de Comedie, 2008
– Furtuna de Shakespeare, Teatrul Mic, 2009
– Când noi, morții, înviem de Henrik Ibsen, Teatrul Național Cluj-Napoca, 2009
– Magicianul din Lublin de Isaac Bashevis Singer, Teatrul Evreiesc de Stat, 2009
– Rinocerii după Eugene Ionesco, Teatrul de Comedie, 2010
– Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt de Matei Vișniec, UNTEATRU, 2011
– Vingt miniatures pour Cioran, spectacol la Centrul muzical „Marius Constant”, Paris, cu 20 de compozitori din lumea întreagă
Schițe costum pentru spectacolul ”Ivona principesa Burgundiei”:
Spectacol Efectul razelor gamma asupra anemonelor, Teatrul Mic, 1977
https://www.youtube.com/watch?v=jtebMAAuf_Q
Spectacol Dimineața pierdută, Teatrul Bulandra, 1988:
Partea I-a: https://www.youtube.com/watch?v=5r6wr6ySwRo
Partea a II-a: https://www.youtube.com/watch?v=hviD7vxn4OI
Partea a III-a: https://www.youtube.com/watch?v=eLcaO2e8HVY
Filme despre Cătălina Buzoianu:
Film Laurentiu Damian: https://www.youtube.com/watch?v=cu37_rWi49Y&t=571s
Aniversare Cătălina Buzoianu la ARCUB: https://www.youtube.com/watch?v=7-GdElHXj_4
Nocturne cu Cătălina Buzoianu, 2015: https://www.youtube.com/watch?v=y_pLDEoA4F8
Alfa si Omega la TVR cu Cătălina Buzoianu: https://www.youtube.com/watch?v=N3My5JK5S6U
Clip video Romeo și Julieta, 1978:
https://www.youtube.com/watch?v=f3kaVR5rFeI
AUDIO: fragment coloană sonoră Romeo și Julieta, muzica Mircea Florian, solistă Mariana Buruiană:
https://www.youtube.com/watch?v=f3kaVR5rFeI
Marina Constantinescu despre Odiseea 2001:
https://romanialiterara.com/2019/08/in-aburii-unui-vapor/
Doina Papp despre Efectul razelor gamma asupra anemonelor:
https://revista22.ro/cultura/razele-gamma-si-efectul-catalina-buzoianu
Spectacol Când noi, morții înviem de H. Ibsen, Teatrul Național Cluj
https://www.youtube.com/watch?v=HesQTjkDDr0